[RO] În
valea inferioara a Crisului Negru, pe malul drept al râului,
asezata pe o înaltime, se afla Ginta sau, cum i se spunea cândva,
de mult, Egyházas Gyanta, Nömös Gyanta, Magyar Vég Gyanta.
Numele satului
figura în Registrul judiciar al orasului Oradea din 1213-1217,
împreuna cu al multor asezari din împrejurimi. Deci asezarea
trebuie sa fi fost mult mai veche. Ca si Jánosd, Szigeti, Solymos,
Székelytelek, Görbed - mentionate si ele în registru - Ginta a
supravietuit si ea navalirii tatarilor, stapânirii turcesti, celor
doua razboaie mondiale. Locuitorii ei sunt oameni harnici,
descurcareti.
O duminica din
zilele noastre de la Ginta abia daca se deosebeste de cea de acum o
jumatate de veac. Si atunci se auzea din biserica cântul
credinciosilor reformati. Poate ca si atunci, în vremuri de razboi,
s-au rostit aceste cuvinte, pline si azi de înteles:
"Atunci Isus le-a spus: Nu va temeti ! Duceti-va si spuneti
fratilor Mei sa mearga în Galileea, caci acolo ma vor vedea. Atunci
Isus le-a spus: Nu va temeti..."
Preotul Boros
Ferenc slujea în sat din 1933. Era iubitor de literatura, scria el
însusi. Nuvelele, versurile sale au fost publicate în Havi Szemle
(Revista lunara). În timpul razboiului a redactat o revista
satirica scrisa de mâna, s-a straduit sa ridice moralul
credinciosilor si al evreilor mutati în sat în domiciliu
obligatoriu.
Nu departe de
biserica, de la geamurile casei parohiale, se auzeau adesea
sunetele pianului. Pe lânga Rapsodii de Liszt, sotia pastorului
cânta cu placere si cunoscute melodii din albumele de Craciun.
În 1940,
granita cu Ungaria a fost trasata la câtiva km de Ginta, satul
ramânând sub administratie româneasca. Devastarile celui de-al
doilea razboi mondial au ocolit aceasta portiune a Crisului Negru,
dar, în toamna anului 1944, locuitorii Gintei au trait o zi
tragica. În baza relatarilor martorilor oculari, preotul satului a
consemnat cu obiectivitate cele întâmplate.
Proces-verbal
întocmit în prezbiteriul din Ginta,
la data de 29 decembrie 1944.
Dictatul de
la Viena de la 1 septembrie 1940 a anexat Ungariei partea de nord a
Ardealului, apoi, la 22 iunie 1941, s-a declansat razboiul
împotriva Uniunii Sovietice, la care a participat si România.
Aceste doua evenimente au dus la un exod de mari proportii al
credinciosilor nostri. Pe de o parte, pentru conditii mai bune de
viata, pe de alta parte, pentru a scapa de serviciul militar si de
lagarele de munca, aproximativ o treime din credinciosii nostri au
plecat pe teritoriul de atunci al Ungariei.
La 23 august
1944 România încheie armistitiul. Peste câteva zile, pastorul este
ridicat si dus la Halmagel, de unde se poate întoarce acasa abia la
27 septembrie si unde a fost dus pe jos împreuna cu 6 alti preoti,
învatatori si laici din Ginta si alti 84 din judetul Bihor supusi
unui tratament inuman.
Între timp,
la 14 septembrie, trupele de honvezi maghiari înainteaza, în
urmarirea trupelor românesti, iar în ziua aceea au ajuns la Ginta.
Timp de 10 zile, comuna a fost sub ocupatia trupelor maghiare.
Aceste trupe, ajungând în comuna Lunca de lânga Vascau s-au aflat
fata în fata cu trupele sovietice si au fost nevoite sa se
retraga.
În ziua de
duminica, 24 septembrie, ariergarda trupelor de honvezi, numarând
în jur de 100 de militari, s-a amplasat pe ulitele comunei si, timp
de câteva ore, a rezistat diviziei a 3-a românesti de vânatori de
munte care o urmarea pas cu pas. La ora 4 dupa-amiaza, honvezii
s-au retras, iar armata româna care a patruns în comuna s-a
razbunat pe populatia pasnica.
Au fost
ucisi 41 de persoane, în mare parte enoriasi ai bisericii noastre,
au fost batuti oameni si violate femei, s-a dat foc gradinilor,
s-au comis jafuri si distrugeri. Soldatii, împreuna cu locuitorii
români din satele din jur, au luat bunurile, carutele si animalele
satenilor.
În ziua
aceea s-a dat foc casei parohiale a bisericii reformate construita
în 1800, care a servit drept locuinta pentru pastorii nostri timp
de 144 de ani. Din casa parohiala au ramas doar zidurile în ruina.
O data cu ea au pierit toate bunurile familiei preotului.
Au fost
nimicite arhivele si biblioteca parohiei, precum si toate obiectele
de cult, cu exceptia unui singur taler de împartasanie.
DUMINICA NEAGRA [Film documentar]
Regizor Boros Zoltán.
Fragment din textul filmului
Crisul
Negru
Jale duce la vale
Unde-nspumate
Mi-asterne lini pe suflet
Salcii pe maluri
Ascund taina din valuri
Caci sub oglinda apei
Linii tainice,
Furtuni, adieri
Uragane si nouri
În unde scriu tâlcul
Legii din adâncuri
Ce pentru om e mister si spaima
Rana deschisa,
Al vremurilor sânge
Pe apa-i ce curge... (Poezie de Boros Ferenc)
[EN] On
a hilltop, on the lower valley of Crisul Negru, lies Ginta, also
known in the past as Egyházas Gyanta, Nömös Gyanta, Magyar Vég
Gyanta.
The village is
written in Oradea's legal registers from 1213-1217 along with other
villages in the area, this this settlement must've been much older.
Just as Jánosd, Szigeti, Solymos, Székelytelek, Görbed - also
mentioned in that register; Ginta survived the tatar attacks,
turkish rule and two world wars. It's inhabitants are peaceful and
lively people.
Sundays today
hardly differ from those half a century ago. You can still hear
people sing in the church. Perhaps in those times of war, such
words might've been said, words of wisdom then and now still
:
"And then Jesus said: Don't be afraid! Go and tell My brothers
to go to Galileea, for there they will see Me. And then Jesus said:
Don't be afraid ..."
Priest Boros
Ferenc served in the reformed church of this village in 1933. He
loved literature, he himself wrote. His short novels and poems were
published in Havi Szemle (monthly magazine). During the war he
wrote a satirical handwritten magazine that was meant to raise the
morale of the people and of the deported jews that were forcefully
resettled into this village.
Near the
church, from the windows of the parohial house, one could hear the
beautiful sound of the piano. Besides Liszt and other classical
masterpieces, the priest's wife sang joyfully all the well known
Christmas songs as well.
In 1940 the
border between Hungary and Romania was changed and ran just a few
km from Ginta, the village itself being on the romanian side. The
Second World War mostly avoided this part of the Crisul Negru
river, but in the fall of 1944 one tragic day befell this peaceful
village. Based on eye witness accounts, the village priest wrote a
chronicle of what happened.
Proces-verbal
întocmit în prezbiteriul din Ginta,
la data de 29 decembrie 1944.
The Vienna
act of september 1st, 1940, gave hungary the northern part of
Transilvania, the from june 22 1941 when Germany invaded Soviet
Russia, Romania joined in on the german side. These events led to
an exodus of most of our believers. Either seeking a better life or
to escape the military service or forced labor camps, about a third
of our people left for the hungarian teritory of that time.
In august
23rd 1944 Romania declares and armistice. A few days later the
priest is taken by force to Halmagel, along with 6 other priests,
teachers and other educated people from Ginta and 84 total from
Bihor county and suffered a ill treatment while interned there. He
returns home on september 27th same year.
Meanwhile,
on september 14th, the advancing hungarian troops arrived in Ginta,
counter-attacking the romanian army, this time on the russian's
side. The village was occupied for 10 days. During this time,
hungarian troops reached Lunca near Vascau but met the russian army
and were forced to retreat.
Sunday, 24th
of september, the hungarian rear, about 100 troops, occupied the
village streets and for a few hours tried to resist the advancing
romanian 3rd division mountain troops. By 16:00 hours, the
hungarians left the village, but the romanian army, once entering
the village, took revenge upon it's peaceful inhabitants.
41 people
were executed, mostly of our church, others were beaten, women were
raped, houses and gardens were looted and then set on fire.
Soldiers and some romanians from nearby villages took people's
posessions, tools, farm animals.
That day the
parohial house of the reformed church was set on fire. Built in
1800, it served as home for 144 years to the priest of the
village's reformed church. Only ruined walls remained and all the
posessions of the priest and his family burned with it.
The church
archives and library was destroyed along with most of the religious
objects, with the exception of an eucharist plate.